Lavinia Braniște a scos un volum nou de povestiri Escapada (Editura Polirom, 2014), la trei ani după Cinci minute de pe zi (Editura Casa de Pariuri Literare), un adevărat succes, inclusiv sonor, al unui volum individual de proză scurtă. În Escapada o să citiți povestiri de-a rîsu’-plînsu’ cu personaje a căror stare dominantă şi definitorie e inadecvarea. Unele sînt comice, cele mai multe au doar o pojghiţă de comic. Sub acest strat înşelător e o întreagă lume care a luat-o razna, şi nici eroii ei nu se simt cu mult mai bine. Lavinia Branişte a scris despre vulnerabilitate, despre rezistenţă, despre putere şi neputinţă, într-un ton, cum ziceam, indecis între rîs, plîns şi revoltă. De cele mai multe ori, mocnită.

În ce comentarii legate de proza ta te regăseşti cel mai puţin? Au fost lucruri spuse despre prozele tale care te-au surprins sau contrariat?

În cele are o duc înspre chick lit, dar a fost cazul mai mult cu primul volum, acum, cu Escapada, parcă lumea nu se mai hazardează să aibă păreri atât de clare. Nu-mi amintesc să mă fi surprins sau contrariat anumite lucruri spuse de oameni pe internet sau prin reviste. Au fost cronici pe care nu le-am putut citi până la capăt, fie pentru că erau proaste, fie pentru că erau paralele cu cartea, dar nici asta nu m-a contrariat, faptul că ele există. E o lume liberă, în care circulă orice, şi oricine are dreptul să recepteze.

Escapada a avut o miză

Cum ai descrie Escapada în raport cu volumul cu care ai debutat ca prozatoare, 5 minute pe zi?

Aş zice, poate, că e mai matur şi mai serios. A avut o miză. 5 minute a fost bine primit şi am simţit că va fi urmărit şi acesta şi atunci am fost mai atentă cu toate. Din păcate, am pierdut pe veci libertatea cu care am scris 5 minute, când nici nu-mi trecea prin cap că textele vor fi adunate în volum şi vor fi citite de mai multă lume.

Care consideri că ar fi nucleul cărţii, prozele care au setat cumva tonul, cele în jurul cărora ai construit practic, volumul?

Poate prima, cea cu profesorul la şcoala particulară. Dar de fapt nu ştiu dacă a dat tonul sau pur şi simplu e una dintre cele care-mi plac mie. Îmi place adică în sensul că a ieşit ok. A fost şi printre primele scrise după 5 minute şi am siţit atunci că ce urmează o să fie un pic altfel.

Cu exerciţiul tău autocritic, ce consideri că nu e încă perfect acordat în modul în care scrii proză?

Sunt multe, nu ştiu dacă pot neapărat să pun degetul şi să zic. Şi nici nu ştiu dacă îmi doresc să caut să fie totul „perfect” acordat, aşa cum aş putea să-l înţeleg pe „perfect” într-un moment sau altul.

Ce mi se pare ciudat e că odată cu maturizarea mea ca scriitor, constat cât de contextual e totul şi cât de mult ţine Opera de chestii mărunte, din viaţa de zi cu zi: cât eşti de rupt când vii acasă, dacă ai mâncare în frigider sau trebuie să te pui să faci, dacă ai câteva zile liniştite sau trebuie să mergi la Brăila să-ţi schimbi buletinul etc. Şi unele încă şi mai mărunte de atât. Se întâmplă să mai încep un text şi să-l las aşa, „desfăcut”, mai multă vreme, câteva săptămâni, şi-mi dau seama că dacă-l terminam săptămâna trecută ar fi sunat altfel şi dacă-l mai las o săptămână o să fie, iarăşti, altceva. Poate că asta ţine şi de felul meu complet nefixist de a scrie (şi de a fi, de fapt). Nu ţin cu dinţii de nimic şi-mi permit mereu fluctuaţii. Dar când eram mai mică şi mă uitam cu mai multă admiraţie la scriitori, credeam mai mult în predestinare.

Nevoia de a scrie e acolo permanent, zumzăie pe fundal

Ce anume declanșează la tine nevoia de a te pune pe scris?

Nevoia de a scrie s-a infiltrat la un moment dat fără să-mi dau seama când şi cum (dar e o chestiune de dată recentă, oricum). Ea e acolo permanent, zumzăie pe fundal. Poveştile, la fel, sunt peste tot, trebuie doar să întind mâna („Trebuie decât să-ntindem mâna/ şi ne murdărim cu praf din Andromeda”, zicea Silviu Gherman:) ). Restul ţine în întregime de context, cum am zis mai sus, dacă am energie să m-apuc să scriu, dacă mai așteaptă şi altceva să fie făcut etc.

Care e ritmul în care scrii ficţiune? O faci zilnic? Te refugiezi ca să poţi să scrii? Cum faci să şi munceşti pe brânci şi să lucrezi şi la scrisul personal?

Oo, în niciun caz zilnic. Cel mai mult şi mai bine am scris în vacanţe de vară sau în luni libere dintre joburi. Dar reuşesc să mai strecor şi-n weekenduri. Mi-ar prinde bine să mă pot refugia, mai nou, am început să visez că la un moment dat o să mă cheme cineva la castel, să scriu. Acum chiar sunt într-o perioadă în care muncesc pe brânci, dar sper să mă eliberez în curând. Şi deocamdată nu fac nicicum să lucrez şi la scrisul personal, fiindcă n-am mai scris (în afară de interviuri;) ) de luni bune.

Nu simt nevoia de comunicare cu mediul literar.

Îţi satisface mediul literar de la noi nevoia de dialog, de comunicare legată de munca ta de scriitoare? Ai un grup de încredere, ale cărui sfaturi le iei în considerare?

Nu simt nevoia de comunicare cu mediul literar. Simţeam când eram mai mică şi mai nesigură, de-asta m-am şi dus pe la cenacluri. Dar da, există oameni ale căror păreri contează şi care-mi inspiră încredere (nu sunt neapărat scriitori, dar vin totuşi din zona filo) şi cărora încerc să le mai dau din când în când câte ceva la citit.

Tu eşti şi traducătoare. Te ajută cumva munca asta la proza personală sau mai mult te încurcă?

De încurcat, sigur nu mă încurcă. De ajutat, nu ştiu. Cu siguranţă se depune acolo ceva şi lucrează, fără ca eu să simt. Mi s-a mai întâmplat să-mi dea poftă să scriu, mai ales dacă traduc ceva ce-mi place. Plus că traducerea literară mi se pare cea mai profundă formă de lectură, am mai zis asta, nu poţi să intri mai mult într-un text decât o faci atunci când trebuie să-l traduci, când trebuie să te asiguri că nu-ţi scapă nimic. Şi-n felul ăsta devii foarte ataşat de text şi începe să-ţi placă, chiar dacă în situaţia în care l-ai fi abordat ca simplu cititor nu ţi-ar fi atras atenţia în mod deosebit. Tradusul mă apropie mai mult de o carte anume sau de un autor anume, ajung la un moment dat să văd foarte clar şi omul din spatele textului, dar nu-mi dau seama limpede în ce fel mă influenţează asta ca scriitor.

Cum anume citeşti? Se întîmplă să o faci cu ochiul unuia care vrea să şi fure sau să deprindă un meşteşug anume?

Nu, în niciun caz. Cred că meşteşugul îl am deja. A venit, bineînţeles, şi din tonele de cărţi pe care le-am citit, dar şi din foarte mult exerciţiu cu scrisul. Nu citesc niciodată cu intenţia de a trage foloase de pe urma cărţii. Şi experienţa e cu fiecare carte altfel. M-am luat de la o vreme de citesc în metrou. Sau în alte situaţii când mai e timp mort prin alte locuri decât la mine acasă. Iau tot timpul cu mine o carte pe care o cotez mai jos, care e mai de sacrificiu sau mai de consum. Şi dacă am surpriza să descopăr că e mai faină decât am estimat, atunci o las acasă, pentru citit în linişte, cu atenţie, şi iau altceva în metrou. La fel, cărţile ilustrate. Le citesc mereu acasă, în linişte. La fel, cărţile în limbi străine, dacă se întâmplă cumva să nu pot trece de un cuvânt pe care e musai să-l caut în dicţionar.

Cel mai mult îmi place o carte la a doua lectură şi sunt destule pe care le-am citit de câte două ori.

Mi-am redescoperit interesul pentru literatura pentru copii

Ştiu că te interesează mult literatura pentru copii. Ce te atrage către cărţile astea? Eşti tentată să scrii una, la rîndul tău?

La asta cu tentată nu răspund, să nu-mi stric karma.

Mi-am redescoperit interesul pentru literatura pentru copii după o pauză enormă, de 15-20 de ani. Bineînţeles că acum e cu totul altceva. Mi-e teamă să recitesc unele dintre cărţile de căpătâi ale copilăriei mele, ca să nu le scadă cota.

Ce mă fascinează în literatura pentru copii e puterea imaginației unora şi libertatea pe care o ai, ca autor. Poţi să scrii orice despre orice, să-ţi dai liber cu părerea despre viaţă şi moarte şi iubire; atâta vreme cât totul vine din gura unui porcuşor, eşti în siguranţă. În literatura pentru oameni mari trebuie să fii mult mai atent, trăim vremuri mofturoase şi cu foarte multe deja spuse/făcute în spatele nostru. Dar cred că poveştile pentru copii nu-şi vor pierde niciodată prospeţimea, dacă sunt făcute bine, evident.